Activități de dezvoltare a competențelor lingvistice la copii
Despre activități de dezvoltare a competențelor lingvistice
Vorbitul, cântatul, jocurile cu sunete și cuvinte, lectura, scrisul și desenatul cu copilul tău sunt modalități excelente de a crea o bază bună în materie de competențe lingvistice.
Vestea bună este că activitățile de zi cu zi, de acasă și – atunci când este posibil – din revistele sau bibliotecile locale, toate oferă o mulțime de oportunități distractive pentru dezvoltarea competențelor lingvistice.
Este incorect să consideri că nu vei avea nevoie de mult timp pentru activitățile de dezvoltare a competențelor lingvistice și cinci minute de câteva ori pe zi nu este, firește, un timp suficient. Comunică cu copilul tău cât mai frecvent; folosește momente și oportunități diferite pentru a-ți ajuta copilul să învețe comunicarea. Implică copilul în tot felul de activități: scrierea unei liste de cumpărături, redarea unui joc rimat, citirea unei povești înainte de culcare, etc..
Nu este niciodată prea devreme să începi să-ți implici copilul în activități de dezvoltare a competențelor lingvistice – chiar și bebelușilor le place să asculte povești și să facă participe la conversații. Aici sunt descrise activități pentru vârste diferite. Dacă ai mai mulți copii mici de vârste diferite, poți combina sau adapta activități pentru a se potrivi intereselor și abilităților lor.
Bebelușii, copiii mici și preșcolarii: activități de stimulare a dezvoltării competențelor lingvistice
Activități de vorbire și cântat
Discuțiile și cântatul cu copiii mici îi ajută să-și dezvolte abilitățile de ascultare și vorbire. Iată câteva idei pentru început:
- Folosește rima ori de câte ori poți. Utilizează expresii precum „cafeluță cu caimac și deasupra un gândac” sau inventează rime prostești despre lucrurile pe care le faceți – de exemplu, „pune pește unde se potrivește”.
- Cântă cântece cu rime tradiționale cu copilul tău. Versurile simple cu rime îl învață pe copil limba, rima, repetiția și ritmul. Gândește-te la ceea ce ai auzit în copilăria ta – în limba majoritară sau în limba ta de origine.
- Pentru bebeluși, repetă sunetele pe care le face copilul tău sau inventează sunete și vezi dacă copilul tău le poate imita. De exemplu, „Vacile spun mu. Poți să spui mu?”.
- La orele mesei, vorbește despre mâncarea pe care o pregătești, ce faci cu ea, ce gust are și cum arată.
- Vorbește despre obiectele din afara casei – de exemplu, foșnetul frunzelor sau sunetele păsărilor sau traficul. Întreabă-ți copilul dacă poate imita sunetele ce le fac vântul, ploaia, apa, avioanele, trenurile și mașinile.
- Jucați jocuri de genul „Eu văd” folosind culori. Acest joc poate fi foarte distractiv, în special pentru preșcolari. De exemplu, „Văd cu ochișorul meu ceva verde. La ce obiect verde m-aș putea uita?”.
Activități de lectură
Chiar și în cazul bebelușilor, cititul cu voce tare le dezvoltă vocabularul, capacitatea de a asculta și de a înțelege și stă la baza dezvoltării unei abilități importante de a face legătura între sunete și cuvinte. Copilului tău i-ar putea plăcea aceste activități:
- Folosește mai frecvent cărțile cu rimă, ritm și repetări.
- Pentru preșcolari, încurajează-ți copilul să întoarcă singur paginile și să vorbească despre ceea ce vede. Uneori, utilizează degetul pentru a ghida ochii copilului de la stânga la dreapta pe pagină în timp ce citești, și subliniază anumite cuvinte sau fraze – asigură-te că totul se petrece distractiv.
- În special pentru copiii mici, alege cărți cu clapetă sau cărți atinge-și-simte pentru a folosi nevoia lor de a simți și de a explora. Ai putea chiar să-ți faci propria carte cu obiecte pe care copilului tău îi place să le privească și pe care le atinge cu plăcere.
- Utilizează „lectura interactivă a poveștilor”. Pune întrebări de susținere a conversației, cum ar fi „Ce crezi că se va întâmpla în continuare?” sau „Îți amintești când am mers cu autobuzul...?”
- Fă legătura între ceea ce citești și viața reală. De exemplu, dacă ai citit o carte despre jocul sub un copac, ai putea să-ți așezi copilul sub un copac în curte și să-i arăți frunze, crengi etc., asemenea celor din carte.
- Încurajează-ți copilul sa interpreteze conținutul poveștii pe care o citești. De exemplu, îi poți cere copilului tău să sară precum cangurul din carte.
Activități de dezvoltare a competențelor prin desen și scriere
Mâzgălitul și desenatul îi ajută pe copiii mici să-și dezvolte abilitățile de care vor avea nevoie mai târziu în copilărie pentru a scrie cu creioane și stilouri. Iată câteva activități pe care poți să le încerci cu copiii mici și cu preșcolarii:
- Încurajează-ți copilul să deseneze și să scrie folosind stilouri, creioane simple, creioane colorate și markere. Copilul va fi probabil încântat să adauge o mâzgălitură sau un desen pe felicitări de aniversare sau să adauge litere într-un desen de diferite culori.
- Încurajează-ți copilul să scrie câteva litere sau să-și scrie numele pe toate lucrările de artă pe care le creează. Poți scrie litere cu o anumită culoare și apoi îi poți cere copilului să le urmărească folosind o altă culoare.
- Ajută-ți copilul să folosească plastilină pentru a face literele alfabetului sau numerele.
- Oferă-i copilului tău posibilitatea de a folosi literele alfabetului în diferite forme – pe blocuri, litere magnetice care se lipesc pe frigider și piese de puzzle.
- Decupează sau desenează imagini cu obiecte de uz casnic comun – scaun, masă, televizor, perete, ușă și așa mai departe – apoi scrie denumirea obiectelor pe bucăți separate de hârtie. Roagă-ți copilul să potrivească denumirea obiectului cu imaginea.
- Încurajează-ți copilul să-ți spună despre desenele lui și ajută-ți copilul să scrie cuvintele pe care le folosește pentru a le descrie.
Copiii preșcolari mai mari: activități suplimentare de dezvoltare a competențelor lingvistice
Pe lângă activitățile enumerate, pe măsură ce copilul tău se apropie de vârsta școlară, respectiv, atunci când este interesat, ai putea încerca și câteva dintre aceste activități:
Activități de vorbire
- Folosește jocuri de cuvinte care încurajează copilul să învețe sunete. De exemplu, „Văd cu ochișorul meu ceva care începe cu f-f-f. La ce crezi că mă uit și începe cu acel sunet?”.
- Întreabă-ți copilul despre cuvinte care rimează. De exemplu, „Ce alte cuvinte sună ca mașina?”
- Roagă-ți copilul să pronunțe un sunet sau o combinație de sunete, apoi gândește-te la cuvinte cu acel sunet. De exemplu, „Care ar fi un sunet amuzant? Mo? Ce sunete poți face cu mo? Mop, moș, moț ... ”.
- Vorbește despre trecut. Roagă-ți copilul să-ți spună ceva ce i-a plăcut să facă la creșă sau la grădiniță în acea săptămână. Uneori ai putea să și notezi.
- Vorbește despre viitor. Spune-i copilului ce vei face în ziua următoare sau în weekend sau roagă-l să-ți spună ce trebuie să facă înainte de a se culca.
Activități de lectură
- Citește povești și apoi vorbiți despre ele. Întreabă: „Despre ce a fost vorba în poveste?” sau "Ți-a plăcut acel personaj? De ce?”.
- Copiii mai mari iubesc cărțile cu alfabetul – roagă-ți copilul să-ți spună cuvinte care încep cu același sunet ca și litera la care vă uitați.
- Roagă-ți copilul să-și facă o carte de povești cu propriile imagini. Cu ajutorul tău, el poate face acest lucru pe un computer sau cu pixuri și hârtie. Dacă este interesat, ajută-l să scrie cel puțin câteva dintre literele din poveste.
- Dacă sunteți afară la plimbare, roagă-ți copilul să aleagă sau să pronunțe litere sau cuvinte de pe panouri publicitare, de pe magazine, de pe indicatoarele stradale sau de pe obiectele de la supermarket. Poți face același lucru acasă cu folosirea cataloagelor și a pliante publicitare.
- Dacă poți să mergi la bibliotecă împreună cu copilul tău, încurajează-l să aleagă singur cărțile pe care să le ia acasă. Multe biblioteci au, de asemenea, sesiuni de citit povești și cluburi de carte pentru copii.
Activități de dezvoltare a competențelor lingvistice prin desen și scriere
- Încurajează-ți copilul să-și scrie numele lui și numele altor membri ai familiei în felicitări sau pe poze. După ce copilul tău poate folosi bine toate literele, el va fi gata pentru majuscule și minuscule (litere mari și mici).
- Încurajează-ți copilul să scrie liste de cumpărături sau meniuri de restaurant pentru a se juca.
- Roagă-ți copilul să-ți facă o carte, cu un cuvânt pe o parte a paginii și o poză cu acel cuvânt pe cealaltă parte. Ajută-l în toate aceste activități, la necesitate, și ai grijă ca aceste activități să fie plăcute pentru copil și pentru tine.