Alimentația optimă la 6 luni
Începând cu aproximativ 6 luni, bebelușul tău are nevoie de alte alimente pe lângă laptele matern pentru o creștere și o dezvoltare sănătoasă. Alimentele comerciale pentru bebeluși au ingrediente care pot fi dăunătoare copilului, inclusiv grăsimi suplimentare, sare, zahăr și conservanți, în plus consistența este diferită de consistența alimentelor naturale, locale. Este important ca gusturile bebelușului tău sa fie obișnuite cu alimentele naturale.
Este important să continui să alăptezi copilul la cerere, atât ziua, cât și noaptea.
Laptele matern continuă să fie cea mai importantă parte din dieta bebelușului tău. Nu este nevoie să oferi formule pentru sugari sau formule de continuare (care înseamnă lapte special formulat pentru copiii de 6 luni sau peste), deoarece laptele matern cu o dietă diversificată oferă toți nutrienții de care are nevoie copilul tău. Nu uita să alăptezi mai întâi, iar apoi să dai alte alimente.
Când oferi alimente complementare, există șase lucruri importante de reținut:
- Frecvența: Hrănește copilul cu alimente complementare de 2 ori pe zi
- Cantitatea: Dă 2 până la 3 linguri („gusturi”) la fiecare hrănire.
- Grosimea: Hrana trebuie să fie suficient de groasă pentru a fi hrănită manual și să nu să se scurgă ușor din lingură.
- Varietatea:
- Începe cu câte un aliment pe rând, continuă timp de 3 zile cu același aliment și observă cum reacționează copilul la fiecare aliment, unul câte unul (dacă se introduc mai mult de un aliment nelactat in același timp, în cazul unei reacții alergice, nu se poate concluziona care este cauza alergiei).
- Nu adăuga zahăr sau sare în alimente. Nu hrăni bebelușul cu biscuiți/prăjituri, ceai sau alte alimente cu zahăr.
- Începe cu alimentele de bază, cum ar fi terciul gros din orez, hrișcă sau fulgi de ovăz.
- Mai întâi, introdu piureul de legume precum dovleacul, morcovul, spanacul.
- Apoi introduce fructe (banane) și fructe disponibile local, pentru ca bebelușul să se obișnuiască cu gustul fructelor și legumelor.
- Terciul gros poate fi îmbogățit cu ou, fructe, linte, verdeață cu frunze, carne sau lactate.
- Hrănirea receptivă: Copilul poate avea nevoie de timp pentru a se obișnui cu alte alimente decât laptele matern. - Ai răbdare și încurajează-l în mod activ pe bebeluș să mănânce. Nu-ți forța copilul să mănânce. Folosește o farfurie separată pentru a hrăni copilul ca să te asiguri că mănâncă toată mâncarea dată.
- Igiena: O bună igienă (curațenie) este importantă pentru a evita diareea și alte boli. Folosește o lingură sau o cană curată pentru a da alimente sau lichide bebelușului tău. -Păstrează alimentele care urmează a fi date bebelușului într-un loc igienic sigur. - Spală-te pe mâini cu apă și săpun înainte de a pregăti alimente și de a hrăni copilul. Spală-te pe mâini și spală mâinile bebelușului înainte de a mânca. Spală-te pe mâini cu apă și săpun după ce ai folosit toaleta și ai spălat sau curățat fundulețul bebelușului.
Alimente de evitat la această vârstă
- Lapte integral de vacă, capră sau oaie nefiert – (acesta poate fi hrănit copilului, dar trebuie fiert în prealabil)
- Orice fel de nuci și semințe
- Evită sucurile din fructe și din citrice
- Nu adăuga zahăr, miere, sare, condimente
- Nu hrăni copilul cu ceai (negru, verde, din plante).
Hrănirea în funcție de nevoile copilului
Când începi să introduci alimente solide, este o idee bună să alegi inițial un moment în care atât tu, cât și copilul tău sunteți fericiți și relaxați. Poate dura ceva timp până când bebelușul se va obișnui să mănânce alte alimente decât laptele. Ai răbdare și încurajează activ copilul să mănânce, dar nu-l forța. Este nevoie de timp și răbdare pentru ca un copil să stăpânească noi abilități.
Observă-ți copilul și reacționează la semnalele lui. Hrănește copilul încet și cu răbdare, urmându-i ritmul. Încearcă diferite combinații de alimente, arome și texturi pentru a-ți încuraja copilul să-și mănânce masa. Așteaptă ca copilul să nu mai mănânce înainte de a-i oferi din nou. Nu mai hrăni copilul atunci când arată că s-a săturat.
Semnele prin care bebelușul arată că îi este foame: este emoționat când vede că mâncarea este gata, se aplecă spre tine în scaunul de masă, deschide gura.
Semne prin care bebelușul arată că este sătul: mănâncă mai încet, împinge mâncarea de lângă el, nu vrea să deschidă gura, clătină din cap.