Cutia mea specială

Materiale de care ai nevoie: O cutie de care nu ai nevoie pentru alte lucruri. Ar fi nemaipomenit dacă ar avea un capac pe care copilul să îl poată deschide; diverse obiecte mici de care nu ai nevoie, care sunt puse în cutie. Asigură-te că acestea sunt sigure pentru copil. Pot fi jucării ale bebelușului sau simple obiecte din casă.

Ce puteți face împreună: Arată-i copilului cutia, scoate capacul și fii surprins. „Oh, uite ce-i aici!  Aceasta este cutia ta specială, cu lucruri speciale înăuntru. Hai să ne jucăm cu ele!" Apoi poți arăta (dacă este necesar) cum să ridice obiectele, cum să le scoată din cutie și cum să le pună la loc. Va fi amuzant dacă unele dintre ele vor scoate sunete, cum ar fi lingurile. Lasă-l pe copil să stea și să se joace într-un mod care îi place, cu tine aproape. 

Ai grijă să ții cutia cu obiecte în același loc, astfel încât copilul să poată găsi cutia și să se joace independent uneori.

Ce învață copilul: Aceste tipuri de activități îl ajută pe copil să devină mai priceput în utilizarea mușchilor degetelor și mâinilor.  Și dezvoltarea cognitivă se îmbunătățește pe măsură ce planifică ce să scoată și ce să pună la loc și cum se potrivesc lucrurile între ele.