Întinderi, entorse, luxații, fracturi

Prevenirea leziunilor mușchilor și ale sistemului osos este importantă din cauza frecvenței lor ridicate și include siguranța copilului în casă, pe terenul de joacă, în vehicul, utilizarea echipamentului de protecție în timpul activităților sportive și recreative, precum și evitarea efortului excesiv.
Body

Întinderile apar imediat după lezarea mușchiului sau a tendonului. Întinderea musculară este o leziune la nivelul fibrelor musculare. Acestea pot fi cauzate de o lovitură (cum ar fi aterizarea bruscă după o săritură) sau de suprasolicitare, care este posibilă la ridicarea unui obiect greu.

Entorsa, cunoscută, de asemenea, ca o ruptură de ligamente, este o leziune cauzată unuia sau mai multor ligamente ale unei articulații de executarea bruscă a unei mișcări dincolo de limitele fiziologice. Entorsele sunt provocate de accidente, în timpul mersului pe suprafețe neuniforme, aterizările greșite în urma unor sărituri sau al activităților sportive. 

Luxațiile sunt cauzate de lezarea ligamentelor. Ligamentele sunt benzile de țesut conjunctiv care unesc oasele într-o articulație. Luxația este pierderea contactului, la nivelul articulației, dintre două extremități osoase, ca urmare a deplasării acestora, în urma unui traumatism osteoarticular,

O fractură este atunci, când un os este fisurat, o parte mică este ruptă sau când întregul os este rupt în două sau mai multe bucăți. La copii, de obicei fracturile apar în urma căderilor sau a accidentelor.

Cele mai frecvente semne și simptome ale leziunilor musculare, osoase sau articulare sunt:

  • Durere și disconfort care se intensifică la mișcare;
  • Inflamație la locul leziunii;
  • Aspect anormal al articulației sau osului;
  • Poziție nefirească a părții vătămate a corpului;
  • Incapacitate de a utiliza sau de a mișca partea vătămată a corpului;
  • Partea rănită a corpului este rece și insensibilă.

Primul ajutor în cazul unei accidentări a copilului

  • Încearcă să liniștești copilul și spune-i să nu se miște.
  • Imobilizează partea rănită a corpului în poziția în care a fost găsită - o poți susține cu ceva moale (o pernă etc.) sau o poți ține cu mâna.
  • Fixează partea rănită a corpului cu o atelă numai atunci când trebuie să muți copilul din cauza unui pericol iminent sau a unei afecțiuni care necesită transportul urgent la o instituție medicală.
  • Aplicarea atelelor nu se face direct pe piele, ci printr-un material moale sau haină. Fixați atela cu curele, tifon, sfoară, fără a strânge pielea prea tare. Atela trebuie să fixeze articulațiile mai jos și mai sus de fractură. În calitate de atele pot fi folosite scânduri, crengi, umbrela, etc.
  • În cazul fracturilor deschise, opriți hemoragia, apoi îngrijiți rana și aplicați
    atela.
  • Dacă pielea nu este deteriorată, pune o pungă de plastic sau un prosop cu gheață pe partea rănită a corpului timp de cel puțin 20 de minute. La necesitate, poți aplica aceste comprese la fiecare oră în următoarele 48 de ore și le poți ține timp de aproximativ 20 de minute.
  • Ține partea rănită a corpului la nivelul inimii sau ușor ridicată, dar numai dacă această mișcare nu provoacă dureri suplimentare copilului.

Ce să nu faci?

  • Nu mișca copilul dacă suspectezi o fractură a coloanei vertebrale (apelează la Serviciu de urgență - 112)!
  • Nu mișca și nu încerca să imobilizezi partea rănită a corpului, deoarece acest lucru poate afecta vasele de sânge și nervii!
  • Nu pune gheața direct pe piele!

Când trebuie să soliciți o ambulanță?

  • Dacă este rănit femurul sau bazinul
  • Dacă partea corpului de sub rană este rigidă, palidă, albastră sau rece
  • Dacă există o fractură osoasă deschisă (un os rupt care iese în afara pielii)
  • Dacă nu poți deplasa copilul în siguranță

În cazul în care copilul este inconștient și nu prezintă semne de viață, este necesar să se înceapă imediat resuscitarea cardio-respiratorie și să se apeleze la serviciul medical de urgență cât mai curând posibil (112).