Mă îmbrac singur!

Materiale de care ai nevoie: Îmbrăcămintea de zi cu zi a copilului.

Ce puteți face împreună: La această vârstă, copilul poate manifesta interes față de îmbrăcat (sau, mai des la început, dezbrăcat). Da, este mai eficient să faci tu acest lucru, însă petrece puțin timp oferindu-i copilului tău șansa de a face această activitate singur.

Găsește momente în care să nu vă grăbiți. Poate fi mai ușor să începi cu dezbrăcatul la ora băii. Pentru aceasta și pentru îmbrăcat, în perioada în care copilul se arată interesat să se îmbrace, încearcă haine care sunt deosebit de ușor de pus și de scos. De asemenea, poți să îți încurajezi  copilul să facă părțile cele mai ușoare și, poate, să facă doar o activitate pe rând.

Îmbogățește această activitate cu conversații în timp ce sunteți împreună. Numește articole, culori și așa mai departe și descrie ceea ce face copilul: „Uite, ai brațul în mâneca cămășii. Grozav!”

Ce învață copilul: Îmbrăcatul fără ajutor este o abilitate importantă ce indică autonomie și care va deveni esențială atunci când începe școala. De asemenea, crește sentimentul de competență și independență al copilului. Pentru a-și da seama cum să îmbrace un articol de îmbrăcăminte, copilul are nevoie și de abilitățile sale de gândire, trebuie să planifice ce va face mai întâi, unde merge fiecare parte etc. Limbajul și comunicarea sunt, de asemenea, îmbunătățite atunci când porți conversații cu copilul tău despre o sarcină care este foarte interesantă pentru el.