Mingea în coș
Materiale de care ai nevoie: O minge moale (se pot folosi și șosete rulate); o cutie mare, o chiuvetă sau un coș mare.
Ce puteți face împreună: Așează cutia sau coșul în cameră și poziționează-te la o distanță mică de acest obiect. Pentru a atrage atenția copilului, poți arunca primul mingea în coș și să însoțești această acțiune cu exclamație de bucurie. Stai aproape și fă ca această acțiune să fie ușoară. Când copilul devine interesat, lasă-l să încerce singur. Pentru unii copii în această perioadă, așteptările în privința aruncatului mingii în coș pot fi prea mari. Chiar dacă nu reușesc să arunce în coș, valoarea și plăcerea acestei activități constă în exersarea mișcării de aruncare. Răsplătește fiecare încercare cu laude, zâmbete, aplauze și încurajări. Încearcă să aruncați pe rând (poți să spui „Acum e rândul meu! Acum e rândul tău” și alte cuvinte precum „A fost o aruncare bună!” sau "Oh, mingea a ajuns pe canapea; hai să o luăm!”) și aplaudă fiecare încercare, indiferent dacă este sau nu reușită.
Ce învață copilul: Copilul își dezvoltă abilitățile motorii grosiere și coordonarea mișcărilor prin imitarea acțiunilor tale. De asemenea, copilul învață conceptul „rândul meu” jucându-se cu tine.