Mofturile la mâncare

Este normal pentru copii să fie mofturoși la mâncare. Dar probabil, vor fi mai puțin mofturoși pe măsură ce cresc. Oferă copiilor mofturoși câteva opțiuni sănătoase și lasă-i să aleagă ce mănâncă. Mesele regulate, într-o ambianță plăcută, fără stres pot ajuta în cazul copiilor mofturoși.
Body

Despre mofturile la mâncare și mofturoși

Este normal pentru copii să facă mofturi la mâncare – adică, să nu le placă gustul, forma, culoarea sau textura anumitor alimente.

De asemenea, este normal pentru copii să le placă ceva într-o zi, dar să nu le mai placă în ziua următoare, să refuze alimente noi și să mănânce mai mult sau mai puțin de la o zi la alta.

Toate acestea se întâmplă pentru că mofturile la mâncare fac parte din dezvoltarea copiilor. Este un mod de a-și explora mediul înconjurător și de a-și afirma independența. Și se datorează și faptului că apetitul copiilor crește și scade, în funcție de cât de mult cresc și cât de activi sunt.

Vestea bună este că, pe măsură ce copiii cresc, ei pot deveni mai puțin mofturoși. Într-o zi, copilul tău probabil va consuma cu plăcere o gamă întreagă de alimente diferite.

Gestionarea mofturoșilor: cum să transformi ora mesei într-un moment plăcut

Dorința copilului tău de a încerca alimente va depinde parțial și de mediul în care mănâncă. Poate fi de ajutor să transformi ora mesei într-un moment plăcut, fără stres.

Iată câteva sfaturi:

  • Transformă ora mesei într-o ocazie fericită, regulată și de socializare. Încearcă să nu-ți faci griji în legătură cu băuturile sau mâncarea vărsată pe podea.
  • Începe cu pași mici. De exemplu, începe prin a-i cere copilului să lingă din mâncarea propusă, ajungând ulterior să încerce o bucățică. Și laudă-l pentru aceste mici încercări.
  • Nu forța niciodată copilul să încerce un aliment. Va avea o mulțime de alte ocazii să încerce alimente noi.
  • În cazul în care copilul tău este mofturos la mâncare, ignoră  acest lucru pe cât de mult poți. Acordarea unei atenții deosebite mofturilor la mâncare îi poate încuraja uneori pe copii să continue să se comporte astfel.
  • Transformă mâncarea sănătoasă în distracție. De exemplu, taie sandvișurile în forme interesante sau lasă copilul să te ajute să prepari o salată sau să bată ouăle pentru omletă.
  • Închide televizorul, pentru ca membrii familiei să poată vorbi între ei.
  • Stabilește o limită de timp de aproximativ 20 de minute pentru mese. Orice lucru care durează prea mult nu mai este amuzant. În cazul în care copilul nu a mâncat mâncarea în acest timp, ia mâncarea din fața lui și nu-i mai oferi alimente până la următoarea masă sau gustare planificată.

Uneori, copiii mici sunt prea distrași pentru a sta să mănânce la masă cu familia. Dacă pare a fi cazul copilului tău, încearcă să îi oferi o perioadă de liniște înainte de mese, astfel încât să se calmeze înainte de a mânca. Chiar și ritualul spălării mâinilor poate fi de ajutor.

Oferă o varietate de alimente nutritive din cele cinci grupe alimentare la fiecare masă în familie. Încearcă chiar tu să variezi – arată-i copilului tău că ești dispusă să încerci alimente noi și că îți plac și ție. Luarea mesei împreună cu familia și mâncarea sănătoasă încurajează o atitudine pozitivă față de o alimentație sănătoasă și reprezintă un început excelent pentru copilul tău.

Cum să oferi copiilor mofturoși independență în ceea ce privește mâncarea

Poate fi o idee bună să sprijini nevoia de independență a copilului tău în ceea ce privește mâncarea. Tu îi oferi copilului opțiuni alimentare sănătoase. Dar lasă-l pe copil să decidă cât de mult va mânca.

De asemenea, ai putea încerca să îl lași pe copil să facă alegeri în cadrul unei game de alimente sănătoase. Dar limitează opțiunile la 2-3 lucruri, astfel încât copilul să nu fie prea confuz sau copleșit. De exemplu, în loc să îi ceri copilului să aleagă ce vrea din frigider, ai putea întreba: „Vrei struguri sau bețișoare de morcov?”

Un alt sfat de top este implicarea copilului în pregătirea meselor în familie. De exemplu, copilul te-ar putea ajuta cu:

  • alegerea unei rețete
  • scoaterea alimentelor din frigider
  • spălarea fructelor și legumelor
  • amestecarea unei salate
  • plantarea și culegerea ierburilor acasă.

Se va simți mândru că a ajutat și va fi mai dispus să mănânce un preparat la care a contribuit și el.

Uneori, copilul tău va refuza mâncarea doar pentru că poate obține o reacție interesantă din partea ta! În cazul în care copiii refuză să mănânce un aliment, nu înseamnă neapărat că nu le place – la urma urmei, poate că nici nu l-au gustat încă. S-ar putea să facă, pur și simplu, o demonstrație de independență pentru a vedea ce vei face. Încearcă să îți păstrezi calmul atunci când se întâmplă acest lucru.

Introducerea de alimente noi pentru mofturoși

Dacă ai un copil mofturos căruia nu-i place să încerce alimente noi, iată câteva sfaturi care te-ar putea ajuta:

  • Continuă să-i oferi alimente noi în momente diferite. Copilul tău probabil le va încerca și, în cele din urmă, îi vor plăcea, dar s-ar putea să fie nevoie să vadă un aliment pe farfurie de 10-15 ori înainte de a încerca măcar să guste.
  • Pune o cantitate mică din noul aliment pe farfurie, alături de alimente familiare care îi plac deja copilului tău – de exemplu, o bucată de broccoli alături de piure de cartofi. Încurajează-ți copilul să atingă, să miroase sau să lingă noul aliment.
  • Fă mâncarea atractivă. Oferă-i copilului o varietate de culori, diferite forme și dimensiuni și lasă-l să aleagă ce mănâncă din farfurie.
  • Servește-i copilului aceeași mâncare pe care o mănâncă toată familia, dar într-o porție pe care copilul o va mânca. Dacă nu mănâncă, spune-i ceva de genul: „Încearcă, este delicios”. Dacă tot nu vrea, spune-i calm: „Bine, vom încerca altă dată când îți va fi foame”.
  • Oferă-i alimente diferite din fiecare dintre cele cinci grupe de alimente sănătoase. De exemplu, în cazul în care copilului tău nu-i place brânza, s-ar putea să-i placă iaurtul.
  • Încearcă să nu lași copilul să se îndoape cu băuturi sau alimente „ocazionale” înainte de a introduce alimente noi. Este mai probabil să încerce mâncarea dacă îi este foame și nu are opțiunea de a mânca altceva.
  • Atunci când este posibil, caută ocazii pentru copilul tău să împartă mesele și gustările cu alți copii – ar putea fi mai dispus să încerce un aliment dacă alți copii îl mănâncă.

Făcând mâncarea distractivă, îi poți face pe copii să mănânce sănătos. De exemplu: Vrei să știi cum să faci să dispară broccoli? Află cum!

Pedepse și mită pentru mofturoși

Pedepsirea copilului pentru că refuză să încerce alimente noi poate transforma alimentele noi într-un lucru negativ. În cazul în care copilul refuză să îl mănânce, ia-l cu calm din fața sa și oferă-i-l din nou altă dată.

Este tentant să-i oferi copilului recompense alimentare doar pentru ca el să mănânce ceva: de exemplu: „Dacă mănânci un morcov, poți mânca ciocolată”. Dar acest lucru îl poate face pe copil să fie mai interesat de recompense, decât de alimentele sănătoase. De asemenea, transmite mesajul că este o obligație neplăcută să consumi alimente sănătoase.

Fapte despre mofturile la mâncare

Aceste fapte te pot ajuta să înțelegi de ce copiii fac uneori mofturi în legătură cu mâncarea:

  • Apetitul copiilor este influențat de ciclurile de creștere ale acestora. Chiar și bebelușilor li se modifică apetitul. La vârsta de 1-6 ani, este un lucru obișnuit să le fie foarte foame într-o zi și să fie mofturoși în următoarea.
  • Copiii au preferințe diferite de cele ale adulților în ceea ce privește gustul.
  • Uneori viața este prea palpitantă pentru copii, iar ei sunt prea ocupați să exploreze lumea din jurul lor și nu să-și petreacă timpul mâncând.
  • Copiii învață prin testarea limitelor comportamentului acceptabil. Pot fi foarte încăpățânați când vine vorba de luarea unor decizii legate de mâncare (să mănânce sau să nu mănânce și ce să mănânce). Totul face parte din dezvoltarea lor socială, intelectuală și emoțională.

În cazul în care copilul tău este sănătos și are suficientă energie pentru a se juca, a învăța și a explora, probabil că mănâncă suficient. Dar dacă mănâncă doar o gamă foarte mică de alimente sau nu vrea să mănânce grupe întregi de alimente o perioadă lungă de timp, discută cu medicul de familie, asistentul medical sau un dietetician.