Reducerea riscului de moarte subită a sugarului: în imagini
Somnul în siguranță: puneți bebelușii pe spate pentru a dormi
Culcați copilul pe spate. Acest lucru reduce riscul de moarte subită a sugarului și accidentele fatale în timpul somnului.
Nu puneți bebelușul PE BURTICĂ pentru a dormi. Bebelușii care dorm pe burtică prezintă un risc mai mare de moarte subită a sugarului.
Nu puneți copilul PE O PARTE pentru a dormi. Bebelușii care dorm pe o parte prezintă un risc mai mare de moarte subită a sugarului.
Mediu de dormit sigur
Folosiți o saltea care este plată, fermă și care se potrivește bine cu pătuțul. Culcați bebelușul cu picioarele în partea de jos a pătuțului și fixați-le bine cu pătura. În primele 6-12 luni de viață ale copilului puneți pătuțul în camera dvs.
Nu folosiți cuverturi, pături, blănuri, perne, jucării moi, perne de protecție sau orice altceva care ar putea acoperi capul bebelușului. Nu lăsați copilul să doarmă pe canapea sau pe fotoliu.
Reducerea riscului de moarte subită a sugarului: alăptați, evitați supraîncălzirea, nu fumați
Dacă puteți, alăptați-vă bebelușul la sân sau hrăniți-l cu lapte matern extras în primele șase luni. Alăptarea la sân reduce riscul de moarte subită a sugarului.
Nu îmbrăcați exagerat copilul. Țineți fața și capul copilului neacoperite. Supraîncălzirea reprezintă un risc de moarte subită a sugarului.
Nu fumați în timpul sarcinii sau în preajma copilului dumneavoastră. Fumul de țigară reprezintă un risc de moarte subită a sugarului. Dacă vă este dificil să renunțați la fumat, adresați-vă după ajutor.