O carte despre mine
Materiale de care ai nevoie: Hârtie (simplă sau colorată), creion sau creioane colorate sau markere, bandă adezivă sau capsator; Prima pagină a unei cărți scrisă deja cu cuvintele „O carte despre mine.” Cărți de vizită sau hârtie cu numele și prenumele copilului, vârsta și adresa de acasă scrise cu litere mari (pentru a putea încerca să copieze). Orice altceva pentru a decora „Cartea despre mine.” De exemplu, abțibilduri, fotografii ale copilului.
Ce puteți face împreună: Invită-ți copilul să facă o carte specială numai despre el sau ea! Crează prima pagină „Numele meu” - ajută-l pe copil să-și spună și să-și copieze numele, prenumele și numele de familie, pe această pagină. Copilul ar putea să-și deseneze o imagine pe acea pagină sau să lipească o fotografie. Apoi, următoarea pagină poate fi „Adresa mea”. Ajută-l pe copil să copieze adresa pe acea pagină, făcând o parte în locul lui dacă nu poate încă să o scrie. Aici copilul poate face un desen cu locul în care locuiește.
Apoi, în cazul în care copilul este interesat, poți adăuga mai multe pagini despre el, cum ar fi „Animalul meu de companie” (în cazul în care copilul are unul), „Mâncarea mea preferată”, „Fratele meu”, etc. Lucrați împreună pentru a scrie cuvinte și încurajează-ți copilul să deseneze.
Finalizați lipind cu bandă adezivă sau capsând cartea. Citește cartea și altor membri ai familiei! Pune-o într-un loc unde copilul o va găsi și o va citi iar și iar.
Ce învață copilul: Pentru propria siguranță, este important ca cel mic să își cunoască numele și adresa completă în cazul în care se pierde. Cunoașterea acestui tip de informații contribuie, de asemenea, la dezvoltarea sentimentului de identitate și a locului copilului în familie și în comunitate. Această activitate consolidează dezvoltarea capacității de a citi și a scrie a copilului - cunoașterea literelor și a cuvintelor și importanța cititului și a scrisului în viața de zi cu zi.