Poți răsfăța un bebeluș prin atenție sporită față de el?

Nu poți „răsfăța” un bebeluș prin faptul că îi acorzi atenție atunci când el o cere. Dacă bebelușul plânge, este pentru că el are nevoie de ceva. Dacă răspunzi calm și consecvent, bebelușul va învăța că lumea este un loc sigur și previzibil.
Body

Poți răsfăța un copil prin atenție sporită față de el?

Răspunsul la această întrebare este „Nu!

Bebelușii au nevoie de multă atenție și s-ar putea să îți faci griji – sau alte persoane ți-ar putea spune – că, dacă „cedezi” prea des sau dacă îi acorzi prea multă atenție, îți vei „răsfăța” copilul.

Dar acest lucru nu se va întâmpla. Nu vei crea obiceiuri proaste dacă răspunzi la nevoile copilului tău.

Bebelușii nu se gândesc: „Voi plânge până când voi obține ceea ce vreau!”

Dacă bebelușul tău plânge sau se agită, există un motiv întemeiat: poate fi pentru că îi este frig sau foame, are scutecul murdar sau are dureri. Sau poate vrea doar să știe că ești în apropiere.

De ce este important să fii receptivă la bebelușul tău

Bebelușul tău depinde în totalitate de tine să-i oferi ceea de ce are nevoie pentru a crește și a se dezvolta.

Răspunsul tău prompt la nevoile bebelușului este foarte important pentru bebelușul tău!

Bebelușii care au parte de relații consecvente și benefice la începutul vieții dezvoltă rapid un atașament sigur față de cei care îi îngrijesc. Acești copii fac față mai bine stresului în perioada preșcolară și ulterior. De asemenea, aceștia tind să se înțeleagă mai bine cu alți copii. Ei au mai și multe șanse să fie mai sănătoși din punct de vedere fizic și emoțional la vârsta adultă.

Să fii receptivă la nevoile bebelușului tău este bine și pentru tine, deoarece te ajută să simți că faci un lucru bun ca părinte. Este stresant să-ți asculți copilul plângând și să nu răspunzi!

Echilibrarea rutinelor și a flexibilității

S-ar putea să îți faci griji că, dacă îți îmbrățișezi nou-născutul atunci când nu se liniștește, el nu va dobândi o rutină de a adormi singur.

Dar cel mai important lucru în primele luni este să îți ajuți bebelușul să se dezvolte în siguranță, răspunzând calm și constant nevoilor lui.

Cei mai mulți bebeluși oricum nu au un tipar de somn definit pentru zi și noapte. Rutinele se pot forma mai târziu.

Dar bebelușii, familiile și culturile sunt diferite. Unii părinți consideră că o rutină simplă și flexibilă de hrănire, joc și somn îl ajută pe bebeluș și le dă acestora un sentiment de control. Alții consideră că este util să urmărească mai degrabă flexibilitatea decât rutina, în special în primele luni.

La 6-12 luni, bebelușul începe să aibă un oarecare control asupra comportamentului său. Acesta este un moment bun pentru a începe să stabilești careva limite care vor sta la baza învățării unui comportament pozitiv în viitor.

Somnul copilului: care sunt așteptările

Dacă îți faci griji că îți răsfeți bebelușul oferindu-i prea multă atenție, mai ales dacă nu se liniștește, poate fi de ajutor să știi la ce să te aștepți de la somnul nou-născutului.

Deși bebelușii dorm, în medie, 16 ore din 24 de ore, bebelușul ar putea face acest lucru în reprize scurte. În primele câteva săptămâni, în timp ce tu și bebelușul tău începeți să vă cunoașteți, poți introduce tehnici de liniștire care îl vor ajuta treptat să doarmă mai mult timp. De exemplu, poți înfășa bebelușul chiar înainte de a-l așeza în pătuț, poți pune muzică de relaxare, poți să-l lași să se agite doar puțin la trezire. Tu-ți cunoști cel mai bine copilul.

Alăptarea bebelușului: cum este corect

Dacă nou-născutul tău plânge tot timpul pentru a fi hrănit, probabil că este o problemă! În primele zile, bebelușii au nevoie, de obicei, să se hrănească la fiecare 2-4 ore. Este esențial să fii receptivă la nevoile bebelușului tău și să îi oferi copilului tău ceea de ce are nevoie.

Ar putea fi de ajutor să știi că, în primele câteva săptămâni de viață, majoritatea bebelușilor stabilesc un model gestionabil de alăptare la cerere.  Treptat, încep să solicite alăptarea mai mult în timpul zilei și mai puțin noaptea.

O perioadă de alăptare calmă și fericită este o ocazie excelentă pentru a crea o interacțiune cu bebelușul tău și pentru a construi o relație caldă și de încredere, care este foarte importantă pentru dezvoltarea sănătoasă a copilului tău. 

Așa că, dacă prietenii sau rudele îți spun să nu-l „răsfeți” pe acest micuț, fii încrezătoare în stilul tău de părinție (și cere ajutorul de care ai nevoie de la cei apropiați!).  Spune și gândește: „Îi ofer bebelușului meu ceea ce are nevoie pentru a fi în siguranță și fericit și pentru a se dezvolta bine. Când va fi mai mare, voi avea timp să mă preocup de alte lucruri!”)