Graficele de creștere la copil

Despre creșterea copilului Creșterea copilului este un semn al sănătății și nutriției sale. Toți bebelușii și copiii au ritmuri diferite de creștere și există o varietate largă atunci când vorbim despre ce este „normal”. Creșterea copilului tău este unică și, de obicei, urmează un tipar care este potrivit pentru copil. Petrecând timp acasă cu copilul tău, vei ști dacă acesta crește. Vei observa că devine prea mare pentru hainele sale, leagănul, cădița de baie sau alte lucruri care păreau enorme când era nou-născut.
Body

Despre creșterea copilului

Creșterea copiilor este un semn al sănătății și al nutriției acestora.

Toți bebelușii și copiii cresc în ritmuri diferite și există o varietate largă când vorbim despre ceea ce este „normal”. Creșterea copilului tău este unică și, de obicei, urmează un tipar care este potrivit pentru copil.

Petrecând timp acasă cu copilul tău, vei ști dacă acesta crește. Vei observa că devine prea mare pentru hainele sale, pentru leagănul, cădița de baie sau pentru alte lucruri care păreau enorme când era  nou-născut.

Ce sunt graficele de creștere?

Graficele de creștere sunt folosite de cadrele medicale și de părinți pentru a urmări creșterea și dezvoltarea copilului în primii ani. Creșterea copilului este calculată pe baza standardelor de creștere ale Organizației Mondiale a Sănătății. Aceste standarde reprezintă cea mai bună descriere a creșterii fiziologice pentru toți copiii de la naștere până la vârsta de cinci ani și se bazează pe datele de la 8500 de copii din întreaga lume, inclusiv din Europa. Scorurile Z sau abaterile standard ale scorurilor reprezintă unitați folosite pentru măsurarea creșterii copiilor.  Aceste unități ne spun cât de departe sunt măsurătorile creșterii copilului tău față de medie.  

Graficele de creștere sunt diagrame care arată modificările în timp ale lungimii sau înălțimii, greutății și circumferinței capului copilului tău. Cadrul medical  – de exemplu, asistenta medicală care se ocupă de copilul și familia ta – măsoară aceste lucruri în mod regulat și notează măsurătorile pe grafic. Cel mai bine este să introduci aceste măsurători în aplicația pentru telefonul mobil pentru a le avea, de asemenea, la îndemână și a înregistra curbele de creștere ale copilului tău.

Există  diagrame diferite de creștere pentru băieți și fete, pentru copiii mai mici și pentru copiii mai mari.

Înțelegerea graficelor de creștere ale copilului

Graficele de creștere cuprind mai multe de linii (curbe) care arată tiparele tipice de creștere ale copiilor la diferite vârste. 

Majoritatea lungimilor, greutăților și circumferințelor capului la copii sunt undeva între curbele de sus și de jos pe grafice. Jumătate dintre copii cresc într-un ritm peste mijlocul intervalului tipic și jumătate cresc într-un  ritm sub acest interval. Valorile limită sunt determinate în mod arbitrar și există două abateri standard (SD) sau scoruri Z peste și sub valoarea medie a vârstei.

Uneori, curbele de creștere individuale ale copiilor trec peste curbele de pe diagramă. Dacă acest lucru se întâmplă în cazul copilului tău, cadrul medical va monitoriza îndeaproape creșterea copilului la următoarele câteva vizite. Creșterea copilului ar putea reveni pe drumul cel bun de la sine, sau cadrul medical ar putea să sugereze câteva lucruri pe care le poți face pentru a ajuta.

  • Dacă valoarea greutății corporale a copilului în raport cu vârsta sau greutatea corporală în raport cu lungimea/înălțimea corpului este sub -2 SD, copilul este considerat moderat subponderal sau slab, iar dacă este sub -3 SD, este considerat sever subponderal sau slab.
  • Dacă valoarea greutății corporale a copilului în raport cu vârsta sau valoarea greutății corporale în raport cu lungimea/înălțimea corpului se situează în câmpul cuprins între +2 și +3 SD, copilul este considerat supraponderal,  iar dacă se situează în câmpul peste + 3SD, se consideră că este obez.
  • Dacă valoarea lungimii/înălțimii corpului copilului în raport cu vârsta este sub - 2 SD, copilul este considerat subdezvoltat. Acesta este rezultatul subnutriției cronice sau recurente, de obicei datorată unor obiceiuri necorespunzătoare de alimentație/hrănire, unui deficit de micronutrienți, unor boli frecvente sau repetate pe o perioadă de mai mulți ani.

Cum se măsoară creșterea copilului

Lungimea se măsoară atunci când bebelușul stă întins. Pentru copiii peste doi ani, înălțimea se măsoară când stau în picioare.

Pentru copiii sub doi ani, greutatea se măsoară fără îmbrăcăminte, pe un cântar special pentru bebeluși. După doi ani, greutatea este măsurată atunci când copilul poartă haine subțiri, pe un cântar obișnuit.

Circumferința capului se măsoară, de obicei, punând o bandă de măsurare în jurul capului bebelușului. Capul bebelușilor crește rapid în primul an, și astfel este ușor să verifici dacă crește într-un mod sănătos.