Preocuparea maternă în primul an de viață al copilului

Odată cu nașterea unui copil, mama stabilește o nouă organizare psihologică unică numită „preocuparea cu maternitatea”. Este baza psihologică a formării identității parentale și a realizării de sine ca părinte. Această schimbare îi permite mamei să-și reorganizeze viața anterioară (dorințe, nevoi, atitudini, scopuri, priorități).

Preocuparea maternă în primul an

Subiectele care preocupă mama unui nou-născut și sunt dominate de noile sentimente materne, includ:

1. Creșterea și dezvoltarea copilului - Este capabilă să aibă grijă de copil?
2. Relație reciprocă – Este capabilă să se angajeze într-o relație emoțională autentică cu copilul ei și acest angajament îi permite copilului să se dezvolte așa cum s-a dorit/așteptat?
3. Mediu suportiv – Vor ști părinții/partenerii/familia să construiască sistemul de sprijin necesar?
4. Reorganizarea identității – Va putea mama/tatăl să-și schimbe propria identitate pentru a permite și facilita aceste funcții?

Fiecare subiect este format din idei, dorințe, temeri, amintiri și motive care determină sau influențează sentimentele materne, acțiunile, interpretările, relațiile cu oamenii din jurul lor și alte forme de comportament.

Preocuparea maternă nu este universală și nici nu este înnăscută. Ca o reorganizare psihologică temporară, ea poate dura luni, uneori ani și își propune să ofere cea mai bună matrice (bază) noului membru al familiei. Există indiscutabil o bază psihobiologică și hormonală pentru apariția acestei organizări, dar se pare că factorii socio-culturali pot juca un rol decisiv în modul în care se va manifesta această bază psihobiologică și în modul în care va fi definit rolul mamei. De asemenea, un bărbat poate fi capabil să dezvolte, într-un mod special, o astfel de organizare psihologică.

Pentru ca o mamă să creeze un mediu (cuib) adecvat și de sprijin pentru dezvoltarea copilului, ea are nevoie să se simtă suficient de susținută, apreciată, respectată, să simtă că aparține unui nou grup de mame, să se simtă competentă (pricepută) pentru această nouă funcție și rol, să aibă încredere în partenerul ei sau în ceilalți oameni din jurul ei.

Din punct de vedere istoric, în mod tradițional, matricea a constat cândva dintr-o familie extinsă cu femei cu experiență care o ajutau pe proaspăta mamă, iar mai târziu din mamele unui copil mic. În zilele noastre, structura cuibului de susținere este diferită - rolul tatălui este mai proeminent, rolul familiei extinse este redus.

Ceea ce este declanșat de sarcină continuă odată cu nașterea unui copil – trezește amintiri despre propria copilărie, relația cu propria mamă și stârnește dorința de reorganizare (maturitate) a acelei relații. Participarea la școlile de părinți organizate din al doilea trimestru de sarcină ajută la realizarea celei mai bune reorganizări posibile.