Prevenirea accidentelor în trafic - copilul ca pieton

Atunci când sunt pietoni, copiii reprezintă o categorie deosebit de vulnerabilă de participanți la trafic. Datorită infrastructurii nepotrivite a drumurilor, semnalizării insuficiente sau neglijenței altor persoane, atunci când sunt pietoni, copiii au nevoie de atenție specială din partea părinților.
Body
  • Când mergi pe stradă cu copilul, ține-l strâns de mână și explică-i situații din trafic pe care le poate înțelege. 
  • Învață-l pe copil cele mai importante reguli:
    1. că trotuarul este locul cel mai sigur pe unde poate merge,
    2. să nu alerge niciodată pe stradă după un prieten, o minge sau orice altă jucărie,
    3. să traverseze doar pe trecerea de pietoni,
    4. să nu alerge niciodată pe trecerea de pietoni, 
    5. să fie atent chiar dacă la trecerea de pietoni se află un semafor - să asculte și să observe traficul, din toate părțile, chiar dacă este verde pentru pietoni,
    6. să își însușească regulile de traversare a străzii - să se oprească, să aștepte, să se uite în stânga, în dreapta și iarași în stânga, să asculte și apoi să traverseze,
    7. să nu se joace în parcare sau pe stradă, 
    8. să nu traverseze strada printre vehicule parcate.
  • Când aștepți copilul în fața grădiniței, nu îl aștepta niciodată pe partea cealaltă a străzii.
  • Pentru ca cel mic să fie mai vizibil pe stradă, este indicat să poarte ziua haine în culori deschise sau fosforescente  în situațiile cu vizibilitate redusă, iar noaptea să poarte simboluri reflectorizante pe haine, ghiozdan sau pantofi.  
  • Oricât de mult te grăbești, dacă ai alături un copil, nu încălca niciodată regulile de circulație - nu traversa prin locuri nepermise, deoarece astfel vei pune în pericol atât viața ta cât și pe cea a copilului!