Simfonie hazlie
Materiale de care aveți nevoie: pungă de cumpărături, recipiente de plastic, cutii de conserve goale
Ce puteți face împreună: Plimbă-te cu copilul/copiii într-o grădină, în parc, pe malul mării sau în jurul zonei în care locuiți. În timp ce vă plimbați, convinge-i pe copii să caute lucruri care ar putea scoate sunete interesante - cum ar fi frunze uscate, pietricele, scoici, bețe, conuri de pin, scoarță de copac etc. Încurajează copilul/copiii să se gândească și să experimenteze sunetele pe care le produc diferite materiale. După ce au adunat diverse obiecte, ajută-i să le aranjeze în cerc, împreună cu recipientele și cutiile de conserve... apoi e timpul să facă zgomot! Scârțâit, zornăit, zdrăngănit, pocnit, bătut și bang... ce melodie hazlie pot compune ei din aceste sunete?
O orchestră din Austria folosește instrumente fabricate numai din legume. După spectacol, ei folosesc legumele pentru a face supă!
Ce învață copilul tău: Producerea sunetelor și compunerea melodiilor cu ajutorul diverselor obiecte și elemente este o modalitate excelentă pentru copii de a-și explora creativitatea, de a exersa ascultarea și de a învăța despre materialele din lumea din jurul lor. Este, de asemenea, o activitate distractivă care ajută la îmbunătățirea capacității de atenție a copilului și la creșterea încrederii în sine.