Un mesaj pentru cineva special

Materiale de care ai nevoie: bucăți mari de hârtie albă (sau hârtie colorată), creioane colorate sau normale

Ce puteți face împreună: Spune-i copilului tău că poate realiza un desen special pentru cineva (un membru al familiei sau un prieten). Asigură-te că spui cât de fericită va fi persoana respectivă să primească ceva ce e făcut de el. Apoi, așează-l pe copil lângă hârtia și creioanele colorate (creioanele mai groase sunt cele mai bune la această vârstă). Dacă e nevoie, arată-i copilului cum să lase semne pe hârtie.  Când începe, încurajează-l: „Oh, uite, ai făcut o linie lungă, lungă. Acum văd că faci ceva rotund!  Ce altceva mai poți face?” La vârsta asta, nu te aștepta la ceva care să pară realist. Copilul, cu sprijinul tău, doar experimentează.

Atunci când copilul pare să fi terminat, poți să-i scrii numele pe desen, să îl pliezi și să îl oferi unei persoanei speciale. Este posibil ca cel mic să își dorească să repete activitatea!

Ce învață copilul: Mâzgâlitul de genul acesta este începutul desenului și scrisului ulterior. Copilul câștigă mai mult control asupra mâinilor și consolidează legăturile dintre creier (ceea ce vrea să facă) și mâini. Realizând ceva pentru un membru al familiei sau un prieten, copilul vede, de asemenea, că scrisul poate fi folosit pentru un scop (alfabetizare timpurie) și că face pe cineva fericit prin acțiunile sale (competență socială și emoțională).