Formule de lapte pentru sugari
Nu toți copiii au privilegiul să fie hrăniți cu lapte matern! În unele cazuri femeile pot avea contraindicație la alăptare sau pur și simplu nu au suficient lapte matern (mai puțin de 5% femei). Uneori, se poate întâmpla să fii nevoită să oprești temporar sau definitiv alăptarea și să oferi bebelușului lapte praf din cauza unei boli, internări la spital sau altei urgențe.
Dacă formula de lapte este alegerea ta personală, am dori să-ți reamintim încă o dată că laptele matern asigură creșterea și dezvoltarea optimă a copilului și este fundamentul unei bune stări de sănătate pentru întreaga viață!
Laptele matern este sigur din punct de vedere igienic, permanent disponibil, la temperatura corespunzătoare și fără costuri suplimentare. În primele șase luni de viață, este singura hrană și lichid de care are nevoie un copil.
De ce un sugar are nevoie de lapte praf și nu de lapte de vacă?
Majoritatea formulelor de lapte pentru sugari sunt produse din lapte de vacă, care a fost modificat și adaptat necesităților copilului: cantitatea și calitatea ingredientelor de bază, precum proteinele, grăsimile și carbohidrații, sunt adaptate pe cât posibil la compoziția laptelui matern; se adaugă vitamine, minerale, unele grăsimi și numeroase alte ingrediente, astfel încât formula de lapte să răspundă necesităților sugarilor.
Unele formule conțin și alți aditivi, precum acizi grași omega-3, antioxidanți, prebiotice și probiotice, cu scopul de a reflecta cât mai aproape posibil compoziția laptelui uman. Totuși, nu este sigur că aceste ingrediente vor avea același efect ca cele din laptele matern.
Dacă bebelușul tău nu poate fi alăptat la sân, hrănește-l cu formulă de lapte praf. Până la vârsta de 12 luni, nu oferi copilului lapte de vacă ca aliment principal (se poate adăuga doar o cantitate mică la pregătirea meselor fără lapte, de exemplu în terciuri). Aceeași recomandare se aplică și laptelui de oaie sau de capră, care la fel sunt contraindicate pe parcursul primului an de viață al copilului.
Laptele degresat sau laptele condensat îndulcit nu sunt alimente recomandate pentru sugari! Nu hrăni bebelușul cu înlocuitori de lapte, cum ar fi lapte de soia, orez, migdale sau nucă de cocos.
Dacă te gândești să hrănești copilul cu alt lapte, în loc de lapte matern sau formulă de lapte praf pentru sugari, consultă medicul de familie sau medicul pediatru!
Medicul de familie sau medicul pediatru î-ți va recomanda cu ce tip de formulă de lapte să alimentezi copilul în primul an de viață.
Tipuri de formule de lapte
Formulele de lapte pentru sugari trebuie să corespundă strict standardelor de calitate internaționale și naționale. Ele sunt de calitate și valoare nutrițională similară și sunt potrivite pentru majoritatea copiilor. Unele mărci comerciale pot fi mai scumpe decât altele, dar asta nu înseamnă neapărat că copilul tău are nevoie de ele. Dacă un nou-născut este hrănit cu o formulă specifică în maternitate, nu înseamnă automat că această formulă este cea mai bună.
Unele mărci comerciale au formule de lapte recomandate pentru hrănirea unui copil cu vârsta de până la 6 luni, care de obicei sunt marcate cu cifra 1. Pentru a doua jumătate a primului an de viață a copilului acești producători recomandă formula cu cifra 2, care sprijină creșterea în continuare a copilului. Deși există diferențe de compoziție între formulele 1 și 2, la fel cum laptele matern se schimbă pe măsură ce bebelușul crește, trecerea la „doi” nu este necesară de îndată ce bebelușul împlinește 6 luni, mai ales până când îți epuizezi rezervele de formulă de lapte cu numărul 1.
Producătorii de formule de lapte oferă părinților și formule pentru copii cu vârsta peste 12 luni (cunoscute ca formule de continuare sau formule cu numărul 3). Totuși, un copil mai mare de un an nu are nevoie de lapte praf!
Formule de lapte specializate
- Formule de lapte hipoalergenice - în loc de proteinele din lapte de vacă acestea au proteine hidrolizate (descompuse în părți mai mici); prin această modificare intenția este de a reduce riscul de a dezvolta alergie la laptele de vacă. Părerile experților cu privire la aceste formule sunt împărțite. În timp ce unii consideră că nu există dovezi că hrănirea cu formulă de lapte hipoalergenică are un efect preventiv asupra apariției alergiilor la copii, alții recomandă ca, acolo unde este necesar, primul lapte care i se administrează copilului să fie hipoalergenic.
- Formule de lapte complet hidrolizat - sunt recomandate copiilor cu alergie confirmată la proteinele din laptele de vacă, sub supravegherea unui specialist în gastroenterologie sau alergologie pediatrică.
- Există și alte formule de lapte specializate pentru hrănirea bebelușilor prematuri și a celor cu boli și tulburări specifice; dieta acestor copii trebuie să fie întotdeauna la recomandarea și sub supravegherea unui medic.
- Există numeroase alte modificări ale formulelor de lapte, pentru copiii cu diverse probleme tranzitorii, funcționale, precum vărsături, colici sau constipație.
Tipul de formulă pe care ar trebui să o bea bebelușul tău este determinat inițial de un medic de familie sau medic pediatru.
Nu este recomandat să schimbați singur tipul de formulă! Schimbarea formulei poate provoca bebelușului unele probleme (colici, constipație, flatulență, vărsături) sau o întrerupere a rutinei de hrănire a bebelușului din cauza gustului modificat al laptelui.
Dacă medicul schimbă tipul de formulă, citiți cu atenție instrucțiunile, deoarece dimensiunea cutițelor și modul de preparare a diferitelor formule de lapte poate fi divers.